HBc: anticorpi totali

1. Descriere generală

Anticorpii anti-HBc sunt produși de sistemul imunitar împotriva antigenului core al virusului hepatitei B (HBcAg – Hepatitis B core antigen), o componentă internă a virusului hepatitei B (VHB).

Analiza HBc: anticorpi totali detectează împreună anticorpii anti-HBc din clasele IgM și IgG. Anticorpii IgM apar de obicei în fazele inițiale ale infecției, fiind urmați de anticorpii IgG, care persistă, de regulă, pe termen lung. Din acest motiv, anti-HBc total poate fi detectabil atât în infecția actuală cu VHB, cât și la persoanele care au trecut în trecut prin infecție.

O caracteristică importantă a anti-HBc este faptul că acești anticorpi apar în urma infecției naturale cu virusul hepatitei B, dar nu în urma vaccinării. Vaccinurile utilizate împotriva hepatitei B conțin antigen de suprafață HBs, nu antigen HBc. Astfel, anti-HBc total permite diferențierea, împreună cu ceilalți markeri, între imunitatea dobândită prin vaccinare și cea apărută după o infecție naturală vindecată.

Anticorpii anti-HBc apar relativ devreme după infectare și persistă, de obicei, pe termen foarte lung. Un rezultat pozitiv indică, în majoritatea situațiilor, faptul că persoana a avut contact cu VHB, dar nu stabilește singur dacă infecția este acută, cronică sau vindecată.

Pentru stabilirea statusului infecției, rezultatul se interpretează în special împreună cu antigenul HBs (HBsAg) și anticorpii anti-HBs. În anumite situații sunt necesare și anti-HBc IgM, HBeAg, anti-HBe sau ADN VHB (HBV DNA).

Anti-HBc total are o particularitate importantă și în perioada numită „fereastră serologică” a infecției acute. În această etapă, HBsAg poate să nu mai fie detectabil, iar anti-HBs nu a devenit încă pozitiv; anti-HBc, în special componenta IgM, poate reprezenta un marker serologic important al infecției recente.

2. Indicații pentru testare

• Evaluarea statusului serologic față de virusul hepatitei B, împreună cu HBsAg și anti-HBs
• Screeningul pentru infecția actuală sau anterioară cu VHB
• Investigarea unei posibile infecții acute sau cronice cu virusul hepatitei B
• Identificarea unei infecții VHB anterioare, vindecate
• Diferențierea imunității dobândite prin vaccinare de cea dobândită după o infecție naturală
• Investigarea persoanelor cu valori crescute ale transaminazelor fără o cauză evidentă
• Evaluarea persoanelor cu factori de risc sau antecedente de expunere la VHB
• Evaluarea înaintea unor tratamente imunosupresoare, imunomodulatoare sau oncologice, în cadrul screeningului pentru infecția VHB anterioară
• Evaluarea donatorilor sau în alte situații în care screeningul pentru VHB este indicat, conform protocoalelor aplicabile

Identificarea unei infecții VHB anterioare este importantă înaintea anumitor terapii imunosupresoare, deoarece virusul poate persista în organism chiar după dispariția HBsAg, iar în anumite condiții poate apărea reactivarea infecției.

3. Pregătire pacient

• Nu este necesară o pregătire specială înaintea recoltării.
• Este recomandată informarea medicului despre existența unei infecții cunoscute sau anterioare cu virusul hepatitei B.
• Este utilă cunoașterea istoricului vaccinării împotriva hepatitei B pentru interpretarea profilului serologic complet.
• Medicul trebuie informat despre tratamentele imunosupresoare, imunomodulatoare sau oncologice aflate în desfășurare sau planificate.

4. Tipul probei recoltate

• Sânge venos

5. Valori de referință

Rezultatul este raportat, în funcție de metoda utilizată, de regulă ca:

• Negativ/Nereactiv – anticorpi totali anti-HBc nedetectabili
• Pozitiv/Reactiv – anticorpi totali anti-HBc detectabili

În anumite sisteme analitice pot exista rezultate aflate în zona de incertitudine, care necesită repetarea determinării sau investigații suplimentare.

Anti-HBc total este utilizat în principal ca marker calitativ al contactului cu virusul hepatitei B; valoarea numerică furnizată de unele sisteme analitice nu trebuie interpretată automat ca un „titru” al imunității sau ca indicator al severității infecției.

Valorile de referință pot varia în funcție de laborator și de tipul metodei utilizate.

6. Interpretarea rezultatelor

Rezultatul anti-HBc total trebuie interpretat împreună cu HBsAg, anti-HBs și, atunci când este necesar, cu ceilalți markeri ai infecției cu virusul hepatitei B.

Valori scăzute / rezultat negativ

Un rezultat negativ indică faptul că anticorpii anti-HBc nu au fost detectați și poate fi întâlnit:

• la o persoană care nu a avut contact cu virusul hepatitei B;
• la o persoană imunizată exclusiv prin vaccinare împotriva hepatitei B;
• în faza foarte precoce a unei infecții, înainte de apariția unui nivel detectabil de anticorpi;
• în anumite situații asociate cu un răspuns imun insuficient.

Un rezultat anti-HBc negativ nu indică singur dacă persoana este imunizată prin vaccinare. Pentru aceasta este necesară interpretarea împreună cu anti-HBs și istoricul vaccinării.

Valori crescute / rezultat pozitiv

Un rezultat pozitiv indică, în majoritatea situațiilor, un contact actual sau anterior cu virusul hepatitei B.

Poate fi întâlnit în:

• infecția acută cu VHB;
• infecția cronică cu VHB;
• infecția VHB anterioară, vindecată;
• perioada de fereastră serologică a unei infecții acute;
• anumite situații în care anti-HBc este singurul marker serologic pozitiv.

Anti-HBc total pozitiv nu permite singur diferențierea între aceste situații. Interpretarea depinde de combinația markerilor serologici și, atunci când este necesar, de determinarea ADN VHB.

Un rezultat pozitiv izolat – anti-HBc pozitiv, HBsAg negativ și anti-HBs negativ – poate avea mai multe explicații. Poate reflecta o infecție anterioară cu scăderea anti-HBs până la niveluri nedetectabile, perioada de fereastră a unei infecții acute, un rezultat fals pozitiv, o infecție ocultă cu VHB, sau, rar, o infecție cu o variantă HBsAg nedetectată de metoda utilizată. Contextul clinic și investigațiile suplimentare stabilesc semnificația rezultatului.

Interpretarea împreună cu HBsAg și anti-HBs

Combinațiile frecvente ale celor trei markeri sunt:

• HBsAg negativ + anti-HBc negativ + anti-HBs negativ – compatibil cu susceptibilitatea la infecție, dacă nu există alte dovezi ale imunității;
• HBsAg negativ + anti-HBc negativ + anti-HBs pozitiv – compatibil cu imunitatea dobândită prin vaccinare;
• HBsAg negativ + anti-HBc pozitiv + anti-HBs pozitiv – compatibil cu o infecție VHB anterioară, vindecată, și imunitate dobândită natural;
• HBsAg pozitiv + anti-HBc pozitiv + anti-HBs negativ – compatibil cu o infecție actuală cu VHB; diferențierea infecției acute de cea cronică se bazează în principal pe anti-HBc IgM și pe contextul clinic, iar persistența HBsAg în timp susține caracterul cronic al infecției
• HBsAg negativ + anti-HBc pozitiv + anti-HBs negativ – profil care necesită interpretare suplimentară.

7. Factori care pot influența rezultatul

• Momentul recoltării în raport cu debutul infecției
• Statusul imun al pacientului
• Tratamentele sau afecțiunile asociate cu imunosupresie

8. Analize complementare

• Antigen HBs (HBsAg) – principal marker serologic al unei infecții actuale cu virusul hepatitei B
• Anticorpi anti-HBs – contribuie la evaluarea imunității dobândite prin vaccinare sau după vindecarea unei infecții
• Anticorpi anti-HBc IgM – contribuie la identificarea unei infecții acute sau recente și este util în evaluarea unei infecții acute sau recente și a perioadei de fereastră serologică; poate fi pozitiv și în unele exacerbări sau reactivări ale infecției cronice
• Antigen HBe (HBeAg) – contribuie la caracterizarea infecției cu VHB și a activității replicative
• Anticorpi anti-HBe – completează evaluarea serologică a evoluției infecției
• ADN VHB (HBV DNA) – detectează și cuantifică materialul genetic viral, fiind utilizat pentru evaluarea replicării virale și în anumite situații pentru clarificarea profilurilor serologice neobișnuite
• ALT (TGP) și AST (TGO) – contribuie la evaluarea afectării hepatice
• Bilirubină totală și fracționată – completează evaluarea hepatică în contextul clinic corespunzător.