Anticorpi anti-HBs

1. Descriere generală

Anticorpii anti-HBs (anti-HBs, antibodies to hepatitis B surface antigen) sunt anticorpi produși de sistemul imunitar împotriva antigenului HBs (HBsAg), o proteină aflată la suprafața virusului hepatitei B (VHB).

Acești anticorpi pot apărea în două situații principale: după vaccinarea eficientă împotriva hepatitei B sau după vindecarea unei infecții naturale cu VHB. Prezența lor este, în contextul corespunzător, un marker al imunității față de virusul hepatitei B.

Vaccinul împotriva hepatitei B conține antigen HBs și stimulează sistemul imunitar să producă anticorpi anti-HBs fără a produce infecția. Din acest motiv, o persoană imunizată exclusiv prin vaccinare prezintă, în mod obișnuit, anti-HBs, dar nu dezvoltă anticorpi anti-HBc. În schimb, după o infecție naturală vindecată sunt prezenți, de regulă, atât anticorpi anti-HBs, cât și anticorpi anti-HBc.

Determinarea cantitativă a anti-HBs este utilizată în special pentru evaluarea răspunsului imun după vaccinare în situațiile în care verificarea acestuia este recomandată. O concentrație a anticorpilor anti-HBs ≥10 mUI/mL, măsurată la 1–2 luni după finalizarea schemei de vaccinare, este considerată un marker al unui răspuns imun protector.

Concentrația anticorpilor poate scădea în timp. La persoanele imunocompetente care au avut un răspuns adecvat documentat după schema completă de vaccinare, scăderea ulterioară a anti-HBs sub 10 mUI/mL nu indică neapărat pierderea protecției. Din acest motiv, determinarea periodică a anti-HBs nu este necesară de rutină la toate persoanele vaccinate.

Nivelul anti-HBs nu trebuie interpretat izolat atunci când se urmărește stabilirea statusului unei persoane față de infecția cu VHB. Asocierea cu HBsAg și anti-HBc total permite diferențierea mai corectă între susceptibilitate, imunitatea dobândită prin vaccinare, infecția anterioară vindecată și infecția actuală.

2. Indicații pentru testare

• Evaluarea răspunsului imun după vaccinarea împotriva hepatitei B, atunci când testarea postvaccinală este indicată
• Evaluarea statusului imun față de virusul hepatitei B, împreună cu ceilalți markeri serologici
• Diferențierea imunității dobândite prin vaccinare de cea apărută după o infecție vindecată, prin corelare cu anti-HBc total
• Evaluarea anumitor persoane cu risc crescut de expunere profesională la sânge sau produse biologice
• Evaluarea răspunsului la vaccinare la pacienții hemodializați sau la anumite persoane imunodeprimate
• Evaluarea în contextul unei expuneri la VHB, conform recomandării medicului și în asociere cu ceilalți markeri necesari
• Evaluarea contacților unei persoane cu infecție cu virusul hepatitei B, în funcție de istoricul vaccinării și de contextul clinic

Testarea anti-HBs după vaccinare nu este necesară de rutină pentru toate persoanele vaccinate. Ea este recomandată în special în situațiile în care cunoașterea răspunsului imun influențează conduita medicală.

3. Pregătire pacient

• Nu este necesară o pregătire specială înaintea recoltării.
• Este recomandată informarea medicului despre vaccinarea împotriva hepatitei B, inclusiv momentul administrării ultimei doze.
• Este importantă menționarea unei infecții cunoscute sau anterioare cu virusul hepatitei B.
• Trebuie menționată administrarea recentă de imunoglobulină specifică anti-hepatită B (HBIG), deoarece aceasta poate determina prezența temporară a anticorpilor anti-HBs în sânge.

Pentru evaluarea răspunsului postvaccinal, momentul recoltării trebuie ales în funcție de recomandările aplicabile situației clinice.

4. Tipul probei recoltate

• Sânge venos

5. Valori de referință

Rezultatul poate fi raportat cantitativ, de regulă în mUI/mL (mIU/mL), în funcție de metoda utilizată.

În evaluarea răspunsului la o schemă completă de vaccinare:

• anti-HBs <10 mUI/mL – concentrație situată sub pragul considerat protector în evaluarea răspunsului postvaccinal;
• anti-HBs ≥10 mUI/mL – concentrație considerată protectoare atunci când este determinată la momentul adecvat după finalizarea schemei de vaccinare.

Pragul de 10 mUI/mL trebuie interpretat în contextul istoricului vaccinării. La persoanele imunocompetente care au avut anterior un răspuns documentat adecvat la o schemă completă de vaccinare, concentrația anti-HBs poate scădea ulterior sub acest prag fără ca acest lucru să indice automat pierderea imunității.

Valorile de referință pot varia în funcție de laborator și de tipul metodei utilizate.

6. Interpretarea rezultatelor

Interpretarea anti-HBs depinde de istoricul vaccinării și de rezultatele celorlalți markeri ai infecției cu VHB, în special HBsAg și anti-HBc total.

Valori scăzute

O concentrație anti-HBs sub pragul de 10 mUI/mL poate fi întâlnită:

• la persoanele care nu au fost vaccinate și nu au trecut printr-o infecție cu VHB;
• după vaccinare, în cazul unui răspuns imun insuficient;
• la persoanele la care concentrația anticorpilor a scăzut în timp după vaccinare;
• în anumite situații de imunosupresie, în care răspunsul la vaccinare poate fi diminuat.

O valoare sub 10 mUI/mL nu trebuie interpretată automat ca absență a protecției la o persoană imunocompetentă care a avut anterior un răspuns adecvat documentat după schema completă de vaccinare.

În absența unui istoric clar de vaccinare, anti-HBs negativ nu stabilește singur dacă persoana este susceptibilă la infecție. Pentru evaluarea completă pot fi necesare HBsAg și anti-HBc total.

Valori crescute

Prezența anticorpilor anti-HBs poate indica:

• imunitate dobândită prin vaccinare, atunci când HBsAg și anti-HBc sunt negative și există un istoric compatibil de vaccinare;
• imunitate după o infecție naturală vindecată, atunci când HBsAg este negativ, iar anti-HBc total și anti-HBs sunt pozitivi.

În evaluarea postvaccinală, o concentrație anti-HBs ≥10 mUI/mL, măsurată la momentul corespunzător după finalizarea schemei, indică un răspuns imun considerat protector.

O concentrație mai mare de anti-HBs nu trebuie interpretată ca fiind proporțional asociată cu un „grad mai mare” de protecție și nu indică severitatea unei boli.

Interpretarea împreună cu ceilalți markeri VHB

Cele mai frecvente combinații sunt:

• HBsAg negativ + anti-HBc negativ + anti-HBs pozitiv – compatibil cu imunitatea dobândită prin vaccinare, în contextul unui istoric corespunzător;
• HBsAg negativ + anti-HBc pozitiv + anti-HBs pozitiv – compatibil cu imunitatea dobândită prin vaccinare, în special dacă există documentarea unei scheme complete de vaccinare
• HBsAg negativ + anti-HBc negativ + anti-HBs negativ – persoana poate fi susceptibilă la infecție dacă nu există dovada unei vaccinări complete și a unui răspuns imun anterior;
• HBsAg pozitiv – necesită interpretarea celorlalți markeri pentru evaluarea unei infecții actuale cu VHB; anti-HBs nu este testul utilizat singur pentru diagnosticul acesteia.

7. Factori care pot influența rezultatul

• Intervalul dintre vaccinare și momentul recoltării
• Afecțiunile sau tratamentele asociate cu imunosupresie
• Administrarea recentă de imunoglobulină specifică anti-hepatită B (HBIG), care poate determina detectarea pasivă a anti-HBs

8. Analize complementare

• Antigen HBs (HBsAg) – marker al infecției actuale cu virusul hepatitei B; poate fi detectat atât în infecția acută, cât și în cea cronică
• Anticorpi anti-HBc total – indică un contact actual sau anterior cu virusul hepatitei B și ajută la diferențierea imunității postinfecțioase de cea postvaccinală
• Anticorpi anti-HBc IgM – utili în evaluarea unei infecții acute sau recente cu VHB; pot fi pozitivi și în unele exacerbări/reactivări ale infecției cronice
• Antigen HBe (HBeAg) – contribuie, în contextul potrivit, la evaluarea infecției cu VHB
• Anticorpi anti-HBe – completează profilul serologic al infecției
• ADN VHB (HBV DNA) – detectează și cuantifică materialul genetic viral și este utilizat pentru evaluarea replicării virale
• ALT (TGP) și AST (TGO) – contribuie la evaluarea afectării hepatice.